Ce e rautatea si ce ne impinge sa fim rai? A fi rautacios e ceva inascut sau dobandit pe parcurs, ceva cu care ne inzestreaza, nu natura, ci societatea? Nu vreau sa fac referire la actele grave de violenta, ci mai ales la meschinariile cotidiene, care ne fac sa ne impungem cat mai social cu putinta. Poate rezista intangibila o entitate sociala, fara sa raspunda la rautate chiar si numai defensiv? Sa presupunem prin absurd ca da…si atunci sa ne imaginam cam cum ar fi privita.
Dorinta de a fi primul, nevoia de a excela este o tendinta mai mult ca sigur imprimata de societate si de mediul in care am crescut. Din ea, de deduce automat ideea de concurenta, de unde si tendinta spre egoism ca mai apoi sa ii invidiem pe cei care ne-o iau inainte.
Mai departe, devenim ipocriti pentru a ne face posibile relatii utile si ii periem pe cei de pe urma carora speculam cateva beneficii minore. Dar mult prea devreme ni se pune in gat pastila asta de bunavointa fortata si devenim dusmanosi si incepem sa vorbim pe la spate pe cine putem, tot in speranta de a mai inainta un pas in ierarhie. Asadar, ne aflam in prag de barfa dar, cum cel mai probabil aceasta ajunge zvon, se intoarce indubitabil impotriva celui ce a lansat-o. Ne simtim incoltiti si atunci cade si ultimul zid si ne salvam pielea printr-o minciuna atent ticluita. In caz ca se iveste ocazia putem da vina pe altcineva. Daca totusi am fost desconspirati si suntem in cadere libera, e de neconceput ca triumful sa ramana imbatator si euforic pentru altii, asa ca alegem sa ne afundam in grup, tragand dupa noi pe care ne e mai la indemana. Acolo, undeva mai jos (decat restul?) devenim si mai dusmanosi si ne apucam iarasi de conspirat. Intre timp, ne scuzam ca “Viata asta e parsiva!” si promitem solemn catre sine ca data viitoare sa stim sa ne descotorosim definitiv de obstacole, simpatii inutile si afectiuni dispersante. Si aceasta nu pentru ca am fi toti naturalmente setati spre rau ci pentru ca avem impresia ca ramanem in urma daca nu dam si noi ghionturi ca cei pe care inferioritatea ii face sa se zbata cu infierare sa castige un avantaj, un bonus pe care mai apoi sa il fluture pe sub nas celorlalti, ca un balsam pentru personalitatea lor de mult ciuntita.
Sunday, November 4, 2007
Thursday, June 28, 2007
Noua specie de femei Controloolicele
Ok...toti avem manii si obsesii si diverse moduri de a privi si de a ne organiza viata. Eu am mania de inventa si combina tot felul de cuvinte, dar asta e irelevanta in contextul in care o tendinta generala, cu caracter de boala moderna, tinde sa afecteze partea cea mai numeroasa a populatiei Globului, si anume femeile. Da, feminismul are efecte secundare. Boala dezvoltata e un fel de reprecursiune la dorinta femeilor de a le face pe toate si cat mai bine posibil. Nu e de ajuns ca trebuie sa faca ce fac si barbatii, femeile vor sa ramana si femei si cum spiritul de competitie a crescut de la un deceniu la altul acum feministele fervente aspira la un statut de divinitate omniprezenta si omnipotenta care nu asteapta sa i se decida destinul ci isi planifica ele destinul de la cap la coada.
In aceste circumstante, anxietatea, caci despre ea este vorba, ne afecteaza pe aproape toate dintre noi, cele care visam la o slujba cat mai buna, la o familie cat mai buna, la o silueta de invidiat si eventual si la o casa cat mai mare. Grija zilei de maine ramane un fel de mit pentru cei care nu au reusit sa isi asigure un trai decent, pentru ca boala in cauza face victime mai ales in randul carieristelor, celor care trebuie pana la 25 de ani sa ajunga la un anumit nivel de cariera, pentru ca in urmatorii cinci sa avanseze pana la un alt punct, cu atentie planificat.
Conceptul de "a trai clipa" este doar o scuza pentru cei lenesi iar spontaneitatea e ingaduita doar daca are de a face cu un moment de respiro in program. Doar atunci poate feminista de azi sa se descalte si sa mearga prin iarba sau sa faca o drumetie neplanificata. Aceasta este perceputa insa ca o nebunie de moment ce trebuie compensata cu planuri riguroase, cu calcule pentru a recupera momentul de ratacire pentru ca acel moment e posibil sa duca la ruinarea tuturor planurilor viitoare.
Adevarul este ca cei mai multi nu concep sa pluteasca in deriva, fara sa nu aiba macar cateva repere fixate pentru viitor, si faptul ca femeile duc aceasta obisnuinta la extreme e doar o alta obsesie a sexului frumos. Si ne invartim intr-un cerc inchis de manii si fixatii, fara de care poate am fi mai spontani si mai liberi, dar si mai dezorientati si mai delasatori.
In aceste circumstante, anxietatea, caci despre ea este vorba, ne afecteaza pe aproape toate dintre noi, cele care visam la o slujba cat mai buna, la o familie cat mai buna, la o silueta de invidiat si eventual si la o casa cat mai mare. Grija zilei de maine ramane un fel de mit pentru cei care nu au reusit sa isi asigure un trai decent, pentru ca boala in cauza face victime mai ales in randul carieristelor, celor care trebuie pana la 25 de ani sa ajunga la un anumit nivel de cariera, pentru ca in urmatorii cinci sa avanseze pana la un alt punct, cu atentie planificat.
Conceptul de "a trai clipa" este doar o scuza pentru cei lenesi iar spontaneitatea e ingaduita doar daca are de a face cu un moment de respiro in program. Doar atunci poate feminista de azi sa se descalte si sa mearga prin iarba sau sa faca o drumetie neplanificata. Aceasta este perceputa insa ca o nebunie de moment ce trebuie compensata cu planuri riguroase, cu calcule pentru a recupera momentul de ratacire pentru ca acel moment e posibil sa duca la ruinarea tuturor planurilor viitoare.
Adevarul este ca cei mai multi nu concep sa pluteasca in deriva, fara sa nu aiba macar cateva repere fixate pentru viitor, si faptul ca femeile duc aceasta obisnuinta la extreme e doar o alta obsesie a sexului frumos. Si ne invartim intr-un cerc inchis de manii si fixatii, fara de care poate am fi mai spontani si mai liberi, dar si mai dezorientati si mai delasatori.
Monday, March 26, 2007
The head hunter got the copywriter
Era o vreme cand toti isi scoteau palaria in fata ta daca erai avocat sau medic. Sa nu mai vorbim de mult respectatul “domn inginer”. Acum, in conceptia populara, daca esti avocat musai esti plin de fite si lucrezi la vreun birou notarial unde pui stampile pe certificate iar daca esti medic ce sa zicem?... numai atentiile iti mai misca inima.
Astazi, cartile de vizita sunt mult mai atractive daca sub nume scrie o denumire, de preferabil in engleza, cu inteles dublu si incetosat. Aceste slujbe sunt provocatoare, ravnite si suna al naibii de bine! Si cum sa nu sune daca numai simpla rostire a denumirii jobului lasa lumea cu gura cascata. Mama banuieste ca tu nu te-ai angajat nicaieri si ca te intretine cineva iar vecina de la II cand a auzit ca esti “copiroaitar” a scotocit in toate partile si cum nu a auzit ce e ala, banuieste ca o fi vreo secta.
Primul job care face furori este cel de copywriter. Oficial, copywriterul este cel care creaza ideea/textul inclus in mesajele publicitare, pornind de la indicatiile primite de la client. Off-record, copywriter-ul este un rasfatat al vietii profesionale. Ajunge la serviciu asa cum ii vine inspiratia si dispare la fel de brusc pentru o incursiune in locurile care il aprovizioneaza cu idei….belferul, closca cu ideile de aur, el e ganditor si e mereu gata sa creeze, excentric si original.
Ce face el de fapt? Creeaza sloganuri, dialoguri, descrieri de produs. Dincolo de imaginea idilica a geniului care se perinda misterios prin birou gata sa mai scoata o perla, copywriterul are si el un program 9-17 care nu tine cont de fazele inspiratiei lui, creativitatea lui trebuie sa fie mereu in limitele impuse de client si are si el un punct slab, ca toti muritorii de rand: deadline-urile.
Art director-ul traieste si el in lumea creatiei absolute. In cadrul unei agentii de publicitate cei doi lucreaza mana in mana pentru ca art directorul este cel care se ocupa de transpunerea in imagini a mesajelor concepute de copywriter. El este cel care da tonul vizual al produsului iar munca lui nu e deloc usoara. Inchipuiti-va ca trebuie sa creati o imagine fresh, plina de semnificatii in fiecare zi. Deci, poate o fi salariul de peste 1000 de euro dar ca sa ii si castigi trebuie sa fii un fel de guru al graficii.
Pana acum, am vorbit de un fel de poeti moderni si pictori nonconformisti, transpusi in varianta moderna. Dar cine le da si astora un upgrade? Pai nimeni altul decat trainer-ul. El este un fel de dascal pentru ratustele ratacite ale companiilor, un fel de formator de minti. El elaboreaza strategii, face statistici si incearca sa descopere si sa elimine punctele slabe in organizarea unei firme. Oricat de frumos ar suna jobul, nu trebuie de fapt sa stai in birou si sa dai sfaturi, pentru ca el nu se ocupa de elevi de liceu care asculta muzica in ultima banca ci de adulti, de profesionisti care se asteapta sa le fie provocate limitele, sa li se arate solutii revolutionare. Ce iti trebuie ca trainer? Multa energie. In primul rand. Apoi excelente abilitati de comunicare si de multa rabdare, cunostinte despre natura umana si de experienta de viata.
Si, in fine, am ajuns si la temutul head hunter. Oricat de fioros ar parea, el este de fapt un fel de James Bond al Resurselor Umane. Este un recrut iscusit, are acces la informatii private, se invarte in cercuri de oameni sus-pusi si cluburi exclusiviste unde gaseste oamenii-cheie…pentru ca asta trebuie el sa faca. Sa gaseasca omul potrivit pentru jobul potrivit. Si nu orice fel de job, ci un post de conducere. El trebuie sa fie charismatic, original, cu o cultura generala extrem de vasta, un bun negociator si o fire persuasiva.
Astazi, cartile de vizita sunt mult mai atractive daca sub nume scrie o denumire, de preferabil in engleza, cu inteles dublu si incetosat. Aceste slujbe sunt provocatoare, ravnite si suna al naibii de bine! Si cum sa nu sune daca numai simpla rostire a denumirii jobului lasa lumea cu gura cascata. Mama banuieste ca tu nu te-ai angajat nicaieri si ca te intretine cineva iar vecina de la II cand a auzit ca esti “copiroaitar” a scotocit in toate partile si cum nu a auzit ce e ala, banuieste ca o fi vreo secta.
Primul job care face furori este cel de copywriter. Oficial, copywriterul este cel care creaza ideea/textul inclus in mesajele publicitare, pornind de la indicatiile primite de la client. Off-record, copywriter-ul este un rasfatat al vietii profesionale. Ajunge la serviciu asa cum ii vine inspiratia si dispare la fel de brusc pentru o incursiune in locurile care il aprovizioneaza cu idei….belferul, closca cu ideile de aur, el e ganditor si e mereu gata sa creeze, excentric si original.
Ce face el de fapt? Creeaza sloganuri, dialoguri, descrieri de produs. Dincolo de imaginea idilica a geniului care se perinda misterios prin birou gata sa mai scoata o perla, copywriterul are si el un program 9-17 care nu tine cont de fazele inspiratiei lui, creativitatea lui trebuie sa fie mereu in limitele impuse de client si are si el un punct slab, ca toti muritorii de rand: deadline-urile.
Art director-ul traieste si el in lumea creatiei absolute. In cadrul unei agentii de publicitate cei doi lucreaza mana in mana pentru ca art directorul este cel care se ocupa de transpunerea in imagini a mesajelor concepute de copywriter. El este cel care da tonul vizual al produsului iar munca lui nu e deloc usoara. Inchipuiti-va ca trebuie sa creati o imagine fresh, plina de semnificatii in fiecare zi. Deci, poate o fi salariul de peste 1000 de euro dar ca sa ii si castigi trebuie sa fii un fel de guru al graficii.
Pana acum, am vorbit de un fel de poeti moderni si pictori nonconformisti, transpusi in varianta moderna. Dar cine le da si astora un upgrade? Pai nimeni altul decat trainer-ul. El este un fel de dascal pentru ratustele ratacite ale companiilor, un fel de formator de minti. El elaboreaza strategii, face statistici si incearca sa descopere si sa elimine punctele slabe in organizarea unei firme. Oricat de frumos ar suna jobul, nu trebuie de fapt sa stai in birou si sa dai sfaturi, pentru ca el nu se ocupa de elevi de liceu care asculta muzica in ultima banca ci de adulti, de profesionisti care se asteapta sa le fie provocate limitele, sa li se arate solutii revolutionare. Ce iti trebuie ca trainer? Multa energie. In primul rand. Apoi excelente abilitati de comunicare si de multa rabdare, cunostinte despre natura umana si de experienta de viata.
Si, in fine, am ajuns si la temutul head hunter. Oricat de fioros ar parea, el este de fapt un fel de James Bond al Resurselor Umane. Este un recrut iscusit, are acces la informatii private, se invarte in cercuri de oameni sus-pusi si cluburi exclusiviste unde gaseste oamenii-cheie…pentru ca asta trebuie el sa faca. Sa gaseasca omul potrivit pentru jobul potrivit. Si nu orice fel de job, ci un post de conducere. El trebuie sa fie charismatic, original, cu o cultura generala extrem de vasta, un bun negociator si o fire persuasiva.
Sunday, March 18, 2007
Pledoarie pentru o stare de bine
Aer greu…trecatori enervati. O fata grabita, fara cheile de la masina isi face loc printre fetele cenusii, reci. E singura. Isi trece din cand in cand degetele prin par, regretand ca nu a folosit mai mult fixativ dimineata. Merge incet, calcand atent pe trotuarul imbibat cu apa. O rafala de vant o face sa tresara si sa-si ridice gulerul la haina. Ploaia se inteteste. Parul care ii tot vine in fata ii distrage atentia si ii da o stare de agitatie; se gandeste cu groaza la soarta proiectelor tocmai acum scoase de la printat, aflate la cheremul nemiloasei umiditati.
Ochii ii ratacesc pe strada. Un barbat de vreo 40 de ani se uita lung la ea. “Oare se vede ca sunt derutata? Oare se uita la parul meu? Mi s-a intins rimelul? E nasul meu prea evident?”
Nemultumirea nu e doar o traire de moment…nemultumirea a devenit pentru unii un mod de viata. Si odata ce click-ul s-a produs si aceasta stare a incoltit in tine ea te acapareaza, se intinde ca o maladie si face ca orice neplacere, oricat de minora, sa ajunga cel putin un mare disconfort.
Ai fi vrut sa iti mearga mai bine, ca lucrurile sa fi evoluat in unele puncte catre alte directii. De la visul de a fi balerina de la 5 ani pana la cel de model de la 16…cum de ai ajuns economista cand tu visai glorie artistica?
Din clipa in care te postezi dimineata in fata oglinzii te supui unui tir nemilos de intrebari: “Sunt destul de slaba? Am tenul suficient de luminos? Am fesele destul de ferme? Am dintii indeajuns de albi, parul destul de stralucitor, buzele destul de pline? Am ochii prea mici si nasul prea mare?”. Indubitabil, ai fi mult mai atragatoare daca ai conduce masina X….si ai fi mai fericita daca te-ai imbraca de la firma Y, ai fuma tigari Z si ai manca produse T.
Asa de curiozitate, fa un exercitiu. Intampina orice colega sau prietena cu replica “Dumnezeule, arati superb! (conditie: complimentul trebuie sa fie sincer) si vezi cum reactioneaza. Un astfel de test desfasurat pe parcursul a o saptamana, intr-un colectiv numai cu fete cu vino-ncoa’ s-a soldat numai cu raspunsuri de genul: “Eu superba? Cred ca nu vezi bine.”, “Nu stiu ce m-as face fara produsele de machiaj, ca am niste cearcane!”, “ Sa ma vezi cand ma trezesc. Ai rupe-o la fuga!”, “Probabil tu mergi pe principiul ca frumusetea vine din interior!”.
Nu, nu zice nimeni ca trebuie sa ai un pancreas dragalas ca sa fii frumoasa in interior dar, in loc sa iti iei postura de victima a fortelor malefice care vor sa iti strice dispozitia, incearca pentru un moment sa te gandesti la ce ai…da, viata ta e grea, muncesti mult, tii cura de slabire dar eforturile tale nu raman nerasplatite si numai tu trebuie sa ai grija de asta. E greu sa lasi negrul doar pentru ocaziile speciale si sa adopti indraznetul roz, dar daca e asa de greu...pana la rozul dens incearca niste pasteluri.
Ochii ii ratacesc pe strada. Un barbat de vreo 40 de ani se uita lung la ea. “Oare se vede ca sunt derutata? Oare se uita la parul meu? Mi s-a intins rimelul? E nasul meu prea evident?”
Nemultumirea nu e doar o traire de moment…nemultumirea a devenit pentru unii un mod de viata. Si odata ce click-ul s-a produs si aceasta stare a incoltit in tine ea te acapareaza, se intinde ca o maladie si face ca orice neplacere, oricat de minora, sa ajunga cel putin un mare disconfort.
Ai fi vrut sa iti mearga mai bine, ca lucrurile sa fi evoluat in unele puncte catre alte directii. De la visul de a fi balerina de la 5 ani pana la cel de model de la 16…cum de ai ajuns economista cand tu visai glorie artistica?
Din clipa in care te postezi dimineata in fata oglinzii te supui unui tir nemilos de intrebari: “Sunt destul de slaba? Am tenul suficient de luminos? Am fesele destul de ferme? Am dintii indeajuns de albi, parul destul de stralucitor, buzele destul de pline? Am ochii prea mici si nasul prea mare?”. Indubitabil, ai fi mult mai atragatoare daca ai conduce masina X….si ai fi mai fericita daca te-ai imbraca de la firma Y, ai fuma tigari Z si ai manca produse T.
Asa de curiozitate, fa un exercitiu. Intampina orice colega sau prietena cu replica “Dumnezeule, arati superb! (conditie: complimentul trebuie sa fie sincer) si vezi cum reactioneaza. Un astfel de test desfasurat pe parcursul a o saptamana, intr-un colectiv numai cu fete cu vino-ncoa’ s-a soldat numai cu raspunsuri de genul: “Eu superba? Cred ca nu vezi bine.”, “Nu stiu ce m-as face fara produsele de machiaj, ca am niste cearcane!”, “ Sa ma vezi cand ma trezesc. Ai rupe-o la fuga!”, “Probabil tu mergi pe principiul ca frumusetea vine din interior!”.
Nu, nu zice nimeni ca trebuie sa ai un pancreas dragalas ca sa fii frumoasa in interior dar, in loc sa iti iei postura de victima a fortelor malefice care vor sa iti strice dispozitia, incearca pentru un moment sa te gandesti la ce ai…da, viata ta e grea, muncesti mult, tii cura de slabire dar eforturile tale nu raman nerasplatite si numai tu trebuie sa ai grija de asta. E greu sa lasi negrul doar pentru ocaziile speciale si sa adopti indraznetul roz, dar daca e asa de greu...pana la rozul dens incearca niste pasteluri.
Subscribe to:
Posts (Atom)