Not always greener on the other side

Ce faci cînd nu te mai simţi bine în papucii tăi? ...Asta presupunînd că ai cunoscut şi momentele magnifice în care pielea proprie ţi se părea cel mai bun loc din lume în care ai putea fi. Ce faci? Păi,arunci ochii în stînga sau în dreapta, în curtea vecinilor, a.k.a. rudă/prieten/cunostinţă/vecin/coleg şi vezi că ei arată mai bine, au luminozitatea aia a feţei pe care o au toţi oamenii impăcaţi cu sine, viaţa lor amoroasă pare fără cusur, jobul îi satisface atît psihic cît şi financiar şi toate parcă li se aştern la picioare. Reacţia următoare, de preferabil nu invidie răutăcioasă, e compătimire de sine şi o deznădejde totală alimentată de gîndul încolţit de mult în tine, că mereu o să tînjeşti după pajiştea celuilalt.
Iţi faci un inventar al vieţii tale, în toate compartimentele şi ţi se pare că la tine toată iarba e de mult umplută de buruieni dar...iarăşi, ce faci dacă nu îţi place grădinăritul? Ajungi la o dilemă care ori te mobilizează ori te aruncă într-o dezolantă resemnare ce nu duce decît la deşertificarea totală a colţului tău de lume.
Sună a simptome de depresie, nu e aşa? Dar nu, tu nu ajungi acolo, te mobilizezi, aruncînd din cînd în cînd cîte o ocheadă motivaţională peste gard. Intr-un final, după o alternanţă nesfîrşită de zile ba grozave, ba insuportabile, ajungi să te simţi relativ mulţumit. Atunci începi să ridici capul şi să vezi că toată luminozitatea aia roz din viaţa celorlalţi îţi deranja privirea doar pentru că învăţasei să te uiţi doar la întuneric, că nu toată armonia afişată public continuă şi după uşile închise ale unui cămin, că jobul perfect s-ar putea să fie de fapt un calvar iar majoritatea oamenilor se străduiesc continuu să pară mai fericiţi decît sunt. Inveţi şi că, în public,iarba e mereu verde iar putregaiul se ascunde discret sub gazon, cu o cochetărie ce trebuie să mascheze actul, devenit reflex de acum.

Made by ...

...me. Iubesc Iasul in poza asta... sentiment nou pentru sufletul meu incircit de revolta fata de strazile prafuite, mentalitati inghesuite si dorinte refulate de evadare.


Si, apropo de frustrari, ma simt nevoita sa precizez ca in ultima vreme am avut mai mult ca oricand senzatia ca noi, iesenii, ca sa nu ma intind mai mult decat pot duce, ne sufocam reciproc.
Toti arata cu degetul si isi freaca individualitatea care de care mai pregnanta in nasul celorlalti, toti au idei originale, toti sunt pentru idealuri inalte si promovarea pesoanei cu tot cu aspiratiile ei (si nu ma exclud din nici una din categoriile de mai sus)...doar de am incerca sa intelegem ca si ceilalti au personalitate, poate la fel de "remarcanta" ca a noastra. E ok sa te manifesti artistic, social sau intelectual cat mai activ dar eu deja am o problema cand personalitatea mult prea colorata a lui X, sa zicem, incearca ostentativ sa o inhibe pe a mea.
Ne calcam pe bataturi, fratilor, asta e! Si la propriu si la figurat. Si ca sa fiu cat mai clara ar trebui sa rememorez un episod la care am asistat intr-un maxi zilele trecute. Simtindu-ma norocoasa ca am prins un loc, spre disperarea totala a babelor care blameaza tineretul din ziua de azi chiar de la primul pas in mijlocul de transport, am purces la o observare minutioasa a persoanelor de pe culoar. Langa sofer, o batrana speriata ca ii fura cineva impulsurile de la telefonul fix, apoi un barbat inalt, cu chipiu si cu "POLITIA Comunitara" pe spate (el cred ca a lipsit in ziua cand s-au impartit Logan-uri), pe la mijloc o tipa care statea cu ochii doar pe telefonul mobil, foarte comoda, rezemata de un scaun si uitandu-se urat la un domn care dorea sa treaca spre spatele microbuzului. Indiganta ca ii calca spatiul alocat orgoliului ei tipa a comentat ceva la care domnul ii zice "Cucoana nu esti numai tu aici!". Speriata poate ca si-a dat seama ca nu e la ea in masina a ripostat cu un zambet, care mie imi place sa cred ca ascundea o urma de jena, "Cucoana e bunica-ta!". Ok, clar nu era jenata dar nu ar fi stricat sa aiba constiinta ca exista oameni acolo, care merita luati in considerare doar pentru ca sunt OAMENI (sau traiesc eu pe Marte si astept de la pamanteni principii de viata extraterestre) si nu ar fi exclusi ca unii sa fie mai importanti decat ea cu tot cu personalitea ei "marcanta".
Cand am ajuns in statie, i-am sifonat si eu masa de stima de sine care plutea pe o arie de un metru patrat in jurul ei, pentru ca nu reuseam ca ajung la usa.
Singura concluzie care mi se pare ca nu e chiar de prisos in situatia asta ar fi ca cine are atata individualite n-are ce cauta in mijloacele de transport in comun.

Operatie pe suflet deschis

Bad news people….A mai trecut un an. Peste noi toti…
Si ce prilej mai bun decat un nou inceput pentru a ne face sa ne deschidem sufletele chiar si numai catre sine si sa ne uitam la urmele poate superficiale, sau nu, lasate de 2007 in viata noastra.
De abia am gasit si eu timp sa stau efectiv doar cu mine si sa directionez spiritul meu analitic, nu spre exterior ca intotdeauna, ci spre inauntru. De obicei, acolo, nu dau peste mine ci, de fapt ma intalnesc tot cu ceilalti. Rascolesc printre atitudini pro si contra vizavi de ceva anume, prin toata gama de sentimente, de pareri, mereu raportate la ceilalti. Dar incercand sa trec prin tot desisul acesta de alti mai mult sau mai putin apropiati, am reusit sa dau si de un sine pierdut pe acolo …si l-am intrebat ce a facut el in 2007. Nu mi-a raspuns nimic si a trebuit sa cercetez…
Sunt ani frumosi, care ne aduc zambetul pe buze si la batranete, cand nu suntem prea senili ca sa ni-i aducem aminte, sunt ani in care trebuie sa ne reculegem , sa ne regasim dupa ce realitatea noastra a fost spulberata de ceva tragic …si mai sunt ani de umplutura, in care nu neaparat ca nu am trait dar nimic din ce am facut in acel timp nu reuseste sa ne grefeze durabil sufletul.
2007 a fost un pic cam ametitor si totusi un an bun, dar cu siguranta imi va pali in memorie cu timpul… intre 2006 si 2008, ca un fel de culoar intre doua camere.
Pe 2008 il vreau de partea mea, nu pentru ca am planuri marete si asteptari nemaipomenite. Vreau doar sa vad ce imi rezerva necunoscutul. Nu cer abilitati de clarvazatoare pentru ca nu ma grabesc sa il descopar inainte de vreme. Vreau sa fiu impacata cu alegerile pe care le voi face pentru ca ele sa fie sustine 100% de implicarea mea sufleteasca si mai vreau sa pot sa zambesc in decembrie, privind in urma ... cu un zambet care sa imi revina cand ma gandesc la 2008 si in prag de senilitate.

Ca sa o citez pe Mihaela Radulescu: Ocupa-te cu viata, dar nu uita ca tu trebuie sa o traiesti pe ea, nu ea pe tine.